George Băbuță

Mă numesc George Băbuță, sunt ghid de turism și însoțitor de grup pe diferite destinații turistice de ceva timp. În felul acesta, am descoperit  multe locuri interesante, am trăit experiențe unice și am cunoscut oameni deosebiți.

 

Dacă la debutul meu ca reprezentant george__ceahlau de turism mă mândream cu verile petrecute în Grecia Insulară și iernile în Egipt, astăzi descopăr cu plăcere pasiunea mea pentru Toscana, Liguria, Lombardia și restul până la a douazecea regiune câte sunt în Italia. Cu interes analizez Evoluția Hărții Politice a Lumii și admir cu toată suflarea
mea  rutele navigatorilor portughezi și spanioli, britanici și olandezi. Nu mi-am imaginat niciodată că, după ce voi termina școala, voi continua să invaț, la propriu, mai mult și mai conștiincios decât acum 10 ani (dă Doamne!). Așa cum nu mi-am imaginat niciodată că voi păși pe urmele lui Cristofor Columb.

îmi plac subiectele interesante din istorie, privesc cu interes arhitectura clădirilor din marile orașe, descopăr teoria învățată în facultate direct pe teren și nu ratez ocazia să admir picturi sau fresce ce imi ies in cale. În paralel iubesc și respect muntele și-l vizitez ori de cate ori pot, îmi plac activitățile out-door,  îmi place să merg cu bicicleta sau să joc fotbal.George - Ceahlau

 

Din când în când, mă găsiți ghidând prin Iași, orașul meu drag ce mereu are câte o surpriză plăcută de oferit pentru
oaspeții săi. Dacă vă întrebați ce suprize plăcute are acest oraș și v-am stârnit curiozitatea, vă invit să le descoperim împreună.

Să ne vedem cu bine!

Cu drag,

George

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: