În ipostază de ghid pentru prima dată

Am primit tema aceasta, de a scrie despre prima mea experiență de ghid de turism, de la Otilia. Dacă inițial totul părea simplu, poate ceva mai mult decât o joacă, imediat mi-am dat seama că subiectul acesta este unul delicat și nu este atât de simplu pe cât pare.

Am realizat că nu este ușor să relatez un astfel de moment mai ales că nu îmi aduc aminte foarte bine când a fost prima dată: cu francezii la mănăstirile din nordul Moldovei? Cu olandezii când am rămas în pană? Poate în insula Creta când am început să lucrez ca reprezentant de turism?  în Santorini? în Egipt? Poate în Rhodos? Toate sunt experiențe personale pe care nu le voi uita și care cred că mă vor ghida mai departe în viață, sunt experiențe care m-au ajutat să ajung unde nu visam.

Însă cred că prima dată am fost ghid undeva pe la vârtsa de 11 ani când am condus o mătușă vreo 4-5 kilometri de acasă până undeva în afara orașului, într-un loc unde părinții mei aveau o bucățică de pământ cu viță de vie. Bineînțeles că matușa mea nu știa cu exactitate unde se afla locul cu pricina, dar din dorința de a se vedea cu parinții mei, ne-am pornit la drum, încurajați de vremea bună de afară și entuziasmul vârstei mele:

”-Nu este foarte mult de mers, aproximativ 30 de minute” , o încurajam pe mătușa care deja simțea că 30 de minute pentru un copil nu sunt aceleași pentru un adult.

Inceputuri

sursa: allpoetry.com

”- Mai avem un pic și ajungem, în 10 minute”, ziceam de fiecare dată
când mătușa întreba dacă mai avem mult de mers.
Cred că drumul a durat peste o oră, în condițiile în care mătușa depășea orice pretenție asupra siluetei. Praful șoselei făcea ca destinația să pară și mai greu de atins dar insistențele mele au convins. Într-un târziu, am ajuns, și mare a fost mirarea părinților mei când m-au văzut cu mătușa pe acele dealuri. Mă întreb și astăzi, cum am putut să conving un adult să meargă aproximativ 4 kilometri prin praf, prin arșiță și pe un drum necunoscut, cum am reușit să transmit energie pozitivă și încredere, deși eram doar un copil. 

Cred că acel drum a fost un semn, un semn că voi fi un însoțitor de grup și un ghid insistent, curajos, rezistent și convingător. După mai bine de 10 ani de la parcurgerea acelui drum simbolic, m-am trezit in fruntea grupului de turisti, cu același entuziasm, cu aceași energie și cred că plin de forță, căci inițial sigur alergau oamenii după mine iar eu nu țineam cont de metri, kilometri, scări, trepte sau alte piedici în calea demarajului oaspeților. Mai târziu, am adoptat un anumit ritm asfel încât nimeni să nu sufere și nimeni să nu se supere.

Cu toate acestea, indiferent de ritm, de destinație sau de informațiile acumulate – de fiecare dată când ghidez este ca prima dată, cu emoție, curaj, cu încredere și cu zâmbetul pe buze.

Poate de aceea nu pot relata cu exactitate prima experiență de ghid. De fapt, prima dată  este de fiecare dată: pregătire temeinică, entuziasm, bucurie, emoție, răbdare, tărie de caracter și cumpătare de sine.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: